Biserica medievală "Sfântul Gheorghe"

 

Hram “Sfantul Gheorghe”

 

          Program:

          Luni dimineata – Acatist 8.00 – 12.00

          Miercuri dimineata – Acatist 8.00 – 12.00

          Vineri dimineata – Acatist 8.00 – 12.00

          Sambata dimineata – Utrenie + Sfanta Liturghie + Parastas 8.00 – 11.00

          Duminica dimineata – Utrenie + Sfanta Liturghie 8.00 – 12.00

 

          Cine păşeşte pentru prima dată în Cetatea Târgoviştei, trăieşte parcă senzaţia de a respira istorie, trecut, fală şi glorie. Căci, după cum, inspirat, nota unul dintre cei mai pasionaţi susţinători ai urbei de altădată, academicianul şi omul politic Ion Ghica (1816-1897), care, de altfel, a bătut în lung şi în lat aproape toate marile şi importantele oraşe europene ale veacului său: “de la Mircea până la Vladimirescu nu este un singur nume ilustru care să nu fi scris cu sânge pe pământul Târgoviştei [...], patria Văcăreştilor, a lui Eliad şi a lui Cârlova”.

          Şi dacă vestigiile puterii lumeşti sunt, cel mai adesea, efemere, amprentele lăcaşurilor închinate lui Dumnezeu dăinuie, sfidând timpul şi timpurile. Iar la acest capitol, Târgoviştea poate depune, din plin, mărturie.    

          Cum vii pe drumul ce coboară dinspre Bucegi spre Târgovişte, intrând prin nord în Calea Domnească, inima rutieră a urbei, paşii te pot purta, mai întâi, spre unul dintre cele mai vechi cartiere – Suseni (cunoscut şi ca Târgul sau Bazarul de Sus) – unde cercetările arheologice au scos la iveală urmele unei aşezări a dacilor liberi, datând din secolele III-IV, peste care s-a suprapus, în veacurile VIII-X, o alta, protoromânească.

          Dar puţină lume ştie că, acolo, pe o străduţă mai lăturalnică (Sfântul Gheorghe, nr. 1, fostă str. Suseni nr. 2), se mai ascunde şi o altă comoară: Biserica medievală "Sf. Gheorghe".

          Bisericuţa (de doar 17 m, iniţial), cu plan în formă de navă, cu o turlă-clopotniţă înaltă pe pronaos, a fost ridicată în chiar primii ani ai domniei ilustrului cărturar şi preacucernicului voievod Neagoe Basarab (1512-1521) , pe atunci într-un perimetru situat la aproximativ un kilometru de ieşirea din Cetatea medievală.

          Biserica Sfântul Gheorghe face parte din tipul bisericilor – sală, de plan dreptunghiular, caracterizată prin lipsa absidelor laterale, cel mai simplu tip de construcţie de zid medievală, tipic pentru ţările balcanice. Simplitatea planului şi a boltirii au făcut ca acest tip de edificiu religios să dăinuie între secolele XII şi până în secolul al XVI-lea, Biserica Sfântul Gheorghe din Târgovişte fiind unul dintre exemplele continuităţii acestui tip .

          Legătura lăcaşului de cult cu hramul Sfântului Gheorghe se leagă de numele lui Neagoe Basarab, şi a fost făcută chiar de un contemporan al acestuia, călugărul grec Gavriil Protul (sec. XV-XVI), ucenicul Patriarhului Nifon al Constantinopolului (1486-1488 şi 1497-1498 ), în a sa Lucrare istorico aghiografică Viaţa şi traiul sfinţiei sale părintelui nostru Nifon patriarhul Ţariigradului, carele au strălucit cu multe patimi şi ispite în Ţarigrad sau în Ţara Muntenească (aprox. 1520): “Şi cum zise Preasfinţia sa Nifon patriarhul încă lui Radu Vodă, că se va muta mitropolia din Argeş în Târgovişte, ci Radu Vodă nu s-a învrednici a o muta, iară cu Neagoe Vodă s-au împlinit cuvântul Preasfinţiei sale şi a lui blagoslovenie: deci zidi mitropolia în Târgovişte mare şi frumoasă cu opt turle şi toate rotunde, încât se satură ochii tuturor de vederea ei, şi încă mai zidi şi o altă biserică în Târgovişte din temelie cu hramul sfântului şi marelui mucenic Gheorghe, cu clopotniţă înaltă spre tindă” .

          Dar şi, de asemenea, în Letopiseţul Cantacuzinesc , cronica munteană ce acoperă istoria anilor 1290-1688: “Şi încă mai zidi şi altă biserică în Târgovişte, den temelie, hramul sfântului şi marelui mucenic Gheorghe, cu clopotniţă naltă spre tindă” . Construcţia apare şi în scrierile cunoscutului călător străin Paul din Alep (1627-1669) , unul dintre cei care ne-au lăsat descrieri ale Târgoviştei medievale, precum şi a Ţărilor Române.

          Din păcate, până astăzi au putut fi păstrate doar foarte puţine elemente arhitecturale din structura iniţială, în special vizibile în zona altarului şi a pronaosului acoperit cu o boltă semicilindrică longitudinală, deasupra căreia se afla baza fostei turle-clopotniţa. Pridvorul actual se pare că ar reprezenta opera unei intervenţii de secol XVIII , fiind alipit în 1730. Tot din anul 1730 datează se pare pictura interioară, “preînnoită” în 1848 datorită stării precare, fapt care nu ne permite astăzi să cercetăm şi să apreciem valoarea sa plastică de la început.

          Situarea oraşului tocmai pe importantul drum comercial ce lega Braşovul de Dunăre, dar şi poziţia de reşedinţă domnească (încă din vremea domnitorului Mircea cel Bătrân), au determinat un sporit grad de dezvoltare urbană, impunându-se şi destul de avute familii, care, apoi, şi-au adus obolul la înflorirea Târgoviştei.

          Veacul al XVIII-lea şi-a pus, din păcate, destul de negativ amprenta asupra vestigiilor locale: iniţial, datorită incendiului din a doua parte a lunii august a anului 1712, apoi, determinate de războaiele austriaco-otomane din anii 1716-1718 şi, respectiv, 1735-1739. Şi nu era decât începutul: căci, odată cu primele decenii ale secolului al XIX-lea, dezinteresul faţă de acum fosta reşedinţă munteană a reprezentat o notă definitorie pentru noii domnitori, culminând, în septembrie 1813, cu hotărârea lui Ioan Vodă Caragea (1812-1818) de a aproba dărâmarea zidurilor vechii Curţi domneşti.

          Numai prin grija unor locuitori mai înstăriţi şi cu iubire de urbe, unele monumente, printre care şi biserica Sf. Gheorghe din Suseni, au cunoscut refaceri şi înnoiri. Primele intervenţii se pare, astfel, că datează din 1816, urmate, la aproximativ 50 de ani, în 1862, de unele mult mai considerabile: adăugarea la planul iniţial al construcţiei a absidelor laterale, a celor două, de acum, turle din lemn, îmbrăcate în tablă şi a picturii. De unele dintre acestea, după cum o dovedesc inscripţiile din epocă, păstrate pe pereţii bisericii, ar fi fost “responsabil” un negustor, pe numele său Dima Lixăndroiu, “alături de alţi mahalagii” (în sensul de locuitori ai unei zone periferice, a unei mahalale, în cazul nostru – mahalaua Suseni).

          Din păcate, din pictura iniţială nu s-a mai păstrat nimic . În 1813, pictorii locali Nicolae şi Bănică şi-au pus amprenta pe exteriorul bisericii; în 1857, Barbu Zugravul din Târgovişte a pictat tinda, iar câţiva ani mai târziu, în 1862, alţi zugravi cunoscuţi – Pană Hagi Avram, Pârvu şi Ilie – i-au pictat pridvorul, marea majoritate dintre ei membri ai aşa-numitei şcoli de zugravi din veacul al XIX-lea, de linie tradiţional bizantină.

          Biserica a fost avariată de cutremurul din anul 1940, dar a fost restaurată de către Comisia Monumentelor Istorice în perioada celui de-al doilea război mondial, în anul 1942, restaurare care practic a salvat acest monument medieval.

          Structura planimetrică şi plastică a Bisericii Sfântul Gheorghe Suseni din anii de domnie a lui Neagoe Basarab a inspirat şi alte edificii de cult din a doua jumătate a secolului al XVI-lea printre care şi Biserica Sfântul Nicolae – Androneşti .

          Din vechea biserică medievală s-au păstrat: pronaosul boltit cu un semicilindru dispus longitudinal, peste care s-a suprapus zidăria unei foste turle-clopotniţă şi zidurile altarului.

          Pridvorul din partea de vest a fost construit în 1730, apoi absidele laterale au fost adăugate în 1862, după cum ne spune pisania bisericii.

          Dar descoperirea comorilor micuţei biserici, mărturie a unor vremuri de mult apuse, nu s-au oprit aici. În 2003, ca urmare a osârdiei preotului paroh Stancu Neacşu, a fost demarat un extrem de necesar proces de restaurare . Iar munca depusă de specialişti de la Complexul muzeal “Curtea Domnească” , alături de simplii membri ai comunităţii locale sau studenţi, a scos la iveală o taină bine păzită: bisericuţa purtând hramul Sfântului Gheorghe ar fi fost ridicată de domnitorul Neagoe Basarab chiar deasupra unui puţ, acoperit cu o lespede, de formă pătrată, care avea în centru un vultur bicefal cu însemne heraldice, fiecare cap de vultur ţinând în cioc o cruce.

          Prin acel loc, aflat la aproximativ 1 m adâncime sub naosul sfântului lăcaş, se făcea legătura cu o tainiţă, de circa şase metri cubi, zidită din cărămidă şi mortar, la o adâncime de alţi doi metri. Din păcate, comoara ce se pare că ar fi fost ascunsă acolo, în tulburile vremuri ale epocii medievale, a dispărut , cercetările actuale scoţând la iveală doar două monete – doi ludovici ungureşti, datând din 1515 .

          Dar, poate că tainele bisericii medievale Sfântul Gheorghe nu se opresc, încă o dată aici, iar cercetările arheologice ale viitorului o vor dovedi. Interesul pentru istorie şi pentru promovarea monumentelor medievale ale oraşului Târgovişte va duce la deschiderea de noi şantiere şi mai ales la preţuirea şi promovarea unei istorii glorioase ce merită povestită şi mai ales conservată.


Material realizat de catre dr. Cristina Paiusan-Nuica si dr. Teodora Stanciu-Stanescu

Cauta pe harta

Alege obiectiv turistic

Mitropolia Targoviste
Mitropolia Targoviste
Biserica Alba (Sf. Trei Ierarhi)
Biserica Alba (Sf. Trei Ierarhi)
Biserica Sf. Gheorghe (Suseni)
Biserica Sf. Gheorghe (Suseni)
Biserica Sf. Nicolae Andronesti
Biserica Sf. Nicolae Andronesti
www.inforegio.ro
Investim in viitorul tau!
Proiect selectat in cadrul Programului Operational Regional si co-finantat de Uniunea Europeana prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala
Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene si a Guvernului Romaniei
Pentru informatii detaliate despre celelalte programe co-finantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro
Copyright 2013 © UAT Târgovişte / © Municipiul Târgovişte

Sunteti vizitatorul cu numarul: Hit Counter